N-am net. A murit routerul. Scriu din net cafe-ul de la parterul blocului. Tastatura asta n-are acolade, nici diacritice, fapt pentru care le evit sau le copii dintr-un articol mai vechi.
Mă străduiesc să ai la ce să vii
şi-abia aştept să n-ai de ce să pleci.
Un gând al unui şoim flămând, un vârf de grâu soseşte din pământ; un colţ rotund de casă din chirpici bătut cu palmele şi netezit cu lut ascultă cu urechi de fân săltatul mut al unui iepure de câmp şi lupta foamei dintre şoim şi lup. Vulpea inapetentă cu pasul moale şi nările ude s-a oprit pe furiş la litera V în micul meu dicţionar enciclopedic bleumarin, aşa cum antestantă îi este alfabetului explicativ fotografia dictatorului nostru clăpăug; ce melancolic îi migrează spre ceafă undele din freză, am scris un cuvânt nepotrivit, dar pupilele dânsului nu se clintesc, aşa sunt de negre. Băi dânsule, pe tovarăşi i-a înghiţit glia cea pieptanată cu dinţii. Cu dinţii de fier ai unui plug autohton? întreabă dictatorul. Ba cu dinţii de os ai înfometatului tău neam, îi răspund. Poezie multă unduieşte-n buclele sale de lână, lirism curat şi mult senin se-mprăştie spre ţară din al său iris, din prima bătaie a pavilionului său stâng porneşte înspre stat vânt de schimbare şi progres. Mai Marele dă din urechi să ne aerisească mintea. Să vindecăm frica poporului. Să prosperăm. Bătrânul cu şapcă de fetru în carouri aprinde o flacără violet în amintirea dictatorului. Amin.
